Nu mai putem fi prieteni, pentru că sufăr. Îmi amintesc momentele petrecute cu tine. Sunt cele mai fericite din viaţă. Aş da 5 ani din viaţă să mai trăiesc o data cu sentimentele ce le aveam cînd eram împreună. Îmi aduc aminte de prima dată cînd ne-am ţinut de mînuţe, era dimineaţa, înainte de şcoala. Îmi aduc aminte de prima dată cînd m-ai cuprins. Era marţi. Întîrziam la lecţia de biologie. Te-ai ridicat pe degete şi m-ai cuprins strîns şi cu glasul de crema ai spus subţire "iiiii". Îmi aduc aminte de ziua cînd am ieşit prima dată în oraş împreună. Am plecat în parc, ne-am aşezat pe scaun şi stînd îmi creşteau aripi. Glasul tău domol mă adormea, mă ţineam din puteri să nu adorm. Tot atunci îmi spuneai despre ceva, iar eu te sărutam pe obraz de multe ori şi tu spuneai "Eu vorbesc cu tine!" şi eu mă opream. Cînd trebuia să plecăm, nu vroiai, ţii minte? Era cald pe scaun. Am vorbit despre multe ziua aia, despre peştii care-i aveai, despre gîndacii care-i duceai acasa şi nu-i hrăneai, despre multe. Seara cînd plecam acasă, ţi-am spus să ne oprim puţin, să mai stăm împreună. Te-am cuprins eu primul, şi tu urmîndu-mă mi-ai dăruit cel mai true hug din viaţă pînă atunci. N-o să uit niciodată momentul ăla. Tot în seara aia, înainte să urci în maşină, primul sărut de la tine mi-a aprins sufletul. Nu simţisem nimic de acest gen pînă-n momentul.
Îmi aduc aminte de serile petrecute pe scaun în parc. Nu am cuvinte să le descriu :-s
Şi acum după ce mi-am amintit toate astea, cum să nu sufăr? Nimic din astea nu va ma fi. Nimic de acest nu se va întîmpla dacă rămînem prieteni
P.S. Te-am iubit şi te iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu